Vremea capricioasă nu i-a împiedicat pe sibieni să facă mişcare în cadrul evenimentului Sibiu Challenge

IMG_0731 IMG_0619IMG_0651IMG_0802

Cea de-a şasea ediţie a Sibiu Challenge, a reunit sâmbătă, 17 iunie, în Parcul Sub Arini peste 20 de zone sportive pentru toate gusturile şi toate vârstele şi mulţi participanţi dornici de mişcare. În ciuda vremii capricioase, au acceptat provocarea de a-şi dedica o zi mişcării în aer liber persoane de toate vârstele, de la copii la seniori, dornici de a face sport sau, pur si simplu, de a petrece o zi în parc într-o atmosferă de sărbătoare animată de muzică şi bună dispoziţie.

Deşi vremea s-a jucat de-a soarele şi ploaia, sibienii nu au ezitat să vină în parc şi să participe la concursuri şi tombole cu premii din partea partenerilor noştri, Marquardt, Hervis, Diego şi Generali Asigurări. Copiii au fost cei mai încântaţi de castelele gonflabile, pictura pe faţă, balonele colorate şi de ursuleţii Diego, mascotele evenimentului. Cluburile sportive prezente la eveniment anul acesta au avut ocazia să îi iniţieze pe participaţii amatori în noi sporturi şi, mai ales, să îşi recruteze sportivi pentru viitoare echipe de performanţă.

Sibiu Challenge este cea mai mare acţiune locală de conştientizare a importanţei de a face sport şi de a duce un stil de viaţă sănătos într-un mediu natural curat. Este un proiect organizat de PUMA Club, cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi susţinut de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sibiu. Partener principal: ANDU. Parteneri de eveniment: Generali Asigurări,  Marquardt, Hervis Sports , Diego, Aria Sport.

Mai multe detalii pe pagina de Facebook www.facebook.com/SibiuChallenge.ro şi pe site-ul oficial www.acceptaprovocarea.com.

 

Credit foto: Ovidiu Matiu

 

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
instagram
video
Skip to toolbar