Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 10.00 – START Duathlon Challenge 2016

arhiva-duathlon-2015-2

Sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 10.00 se va da startul competiţiei Duathlon Challenge în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. Până în acest moment, aproximativ 170 de participanţi s-au înscris în cursă şi sunt pregătiţi să accepte provocarea de a pedala şi alerga în cadrul unei competiţii inedite.

Elementul special al acestei competiţii este îmbinarea alergării cu mersul pe bicicletă; astfel, la start se vor alinia echipe formate din 2, respectiv 3 concurenţi  cu o bicicletă, respectiv 2 biciclete, iar pe parcursul traseului membrii echipei pot face schimb de roluri pentru a obţine în final cel mai bun timp. O categorie mai aparte este cea de Family, unde pot participa 2 membri ai unei familii, ambii pe biciclete. Concurenţii vor parcurge un traseu pitoresc de 20, respectiv 30 km ( categoria Extreme), cu startul din zona scenei de pe lac înspre Răşinari – Trăinei.

Domnul Răzvan Pop, viceprimarul Sibiului, a confirmat prezenţa la eveniment şi va fi cel care va da la ora 10.00 startul competiţiei.

Cei mai buni concurenţi vor fi aplaudaţi de publicul spectator şi premiaţi de către organizatori, iar la festivitatea de premiere, domnul Gheorghe Sterp, consilier judeţean şi fost director al Clubului Sportiv Municipal le va înmâna câştigătorilor trofeele şi medaliile binemeritate.

Evenimentul este organizat de Asociaţia CAB Sport cu sprijinul Asociaţiei Tură în Natură. Proiectul se desfăşoară sub sloganul “Protejaţi Pădurile României” şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Sibiu. Parteneri de eveniment: Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA, Aria Sport, ANDU, Greiner Packaging, Thrace Greiner, Visma, Travelgator.com, Explorer Sport Sibiu, Shopping City Sibiu, Promo Management, Radio Impuls.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

facebook
instagram
video
Skip to toolbar