600 mc de nisip, 3 zile de fotbal, 16 echipe determinate să căştige, soare, muzică bună şi oameni pasionaţi de mişcare – toate acestea au fost ingredientele primei ediţii a Beach Football Challenge, eveniment desfăşurat în perioada 18-20 august în Parcarea Teatrului din Sibiu.
Meciurile din sferturi s-au dat între: Incorso vs. Borusia Hermannstadt (01-08), Cariocas Cafe vs. Metro (05-04), Bafana vs. Pizza Hot (04-06), Juventus Sibiu vs. Rangers (04-02)
Borusia Hermannstadt şi Cariocas Cafe s-au duelat în prima semifinală Beach Football Challenge (scor 04 -05), iar în cea de-a doua semifinală Pizza Hot vs Juventus (02-03). Finala mică a avut ca protagoniste echipele Borusia Hermannstadt şi Pizza Hot ( scor 02-03), meciul finalizându-se cu victoria celei din urmă după penalty.
În finala competiţiei s-au duelat echipele sibiene Cariocas Cafe şi Juventus Sibiu, cea din urmă dominând meciul şi reuşind să câştige detaşat cu scorul de 05 -01.
Clasamentul după cele 3 zile de competiţie se prezintă astfel:
Locul I Juventus Sibiu
Locul II Cariocas Cafe
Locul III Pizza Hot
La festivitatea de premiere au mai fost felicitaţi şi premiaţi următorii:
Cel mai bun portar: Ilie Anton
Cel mai tehnic jucător: Valerian Şpan
Cel mai bun golgheter: Nicolae Popa
MVP-ul finalei: Cătălin Răulea
Proiectul, aflat la prima ediţie, a intenţionat să aducă la Sibiu o competiţie de fotbal diferită, desfăşurată pe un teren cu nisip amenajat de la zero, oferind astfel o alternativă estivală pentru fotbalul jucat pe terenul de iarbă sau pe cel artificial. Competiţia a fost un real succes, iar organizatorii promit în 2018 o nouă ediţie.
Beach Football Challenge a fost primul campionat de beach football desfăşurat în Sibiu, organizat de CAB Sport şi susţinut de Consiliul Local prin Primăria Sibiu. Parteneri de eveniment: Unimat, ANDU, Complexul Sportiv Luceafărul, Grey Projects, Eco Sport Team, Promo Management şi Radio Impuls.
Add Comment