Misiunea evenimentului Sibiu Challenge este aceea de a promova sportul şi un stil de viaţă sănătos şi activ. Sibiu Challenge şi-a ales până în prezent doi ambasadori, care să promoveze sportul sibian în cadrul comunităţii locale şi să scoată în evidenţă importanţa practicării regulate a unui sport la orice vârstă. Este vorba despre Elena Daniela Cîrlan şi Daniel Troancă, doi atleţi sibieni cu care ne mândrim şi care s-au alăturat din pasiune cauzei de promovare a sportului de masă în rândul sibienilor.
Elena Daniela Cîrlan – ambasador Sibiu Challenge.
Daniel Troancă – ambasador Sibiu Challenge
Duminică, 27 septembrie 2015, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se va desfăşura Duathlon Challenge, o acţiune inedită pentru Sibiu, un concept testat în 2014 pentru prima oară pe aleile Muzeului şi care s-a dovedit a fi un succes. Anul acesta la cea de-a doua ediţie, Duathlon Challenge provoacă sibienii la mişcare în cadrul unei competiţii de îmbinare a alergării cu mersul pe bicicletă, în echipe de câte 2 sau 3 persoane. Astfel, cei interesaţi sunt aşteptaţi să se înscrie la una dintre cele 5 categorii de concurs: masculin 20km, feminin 20km, mixt 20 km, family 20 km şi extreme 30 km.
Doi câte doi sau trei câte trei, iubitorii de mişcare vor lua startul în jurul orei 10.00 din zona scenei de pe lacul din Muzeu, având la dispoziţie una sau două biciclete, în funcţie de categoria de concurs aleasă. Cei doi, respectiv trei, membri ai echipei pot face schimb de roluri (alergător şi biciclist) pe parcursul traseului, cu scopul de a obţine la Finish cel mai bun timp cumulat al echipei. Nu vor lipsi trofeele, medaliile, diplomele şi premiile din partea sponsorilor.
Înscrierile se fac online până în 24.09.2015 ora 22.00 pe site-ul www.acceptaprovocarea.com.
Proiectul este organizat în colaborare cu Asociaţia Tură în Natură, în parteneriat cu ANDU, Aria Sport, Visma, Alpha Aftermarket și este sprijinit de Complexul Muzeal Naţional ASTRA, Promo Management, Printcenter, Supporter, Shopping City Sibiu, Sibiu 100 % şi Radio Impuls.
Add Comment