Noutati

25/08/2018

Număr record de participanţi la Night Cross Challenge: 700 de alergători au alergat la crosul nocturn

Night Cross Challenge s-a desfăşurat vineri, 24 august 2018, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.  Anul acesta cel mai frumos cros de noapte din Sibiu a reunit, la cea de-a patra ediţie, 700 de alergători din Sibiu şi judeţele limitrofe.

De la an la an avem tot mai mulţi participanţi la cros, fapt care ne onorează şi ne încurajează să continuăm demersurile noastre de promovare a sportului în Sibiu. Sunt convins că suntem pe drumul cel bun, că putem creşte foarte mult acest proiect, cu atât mai mult cu cât avem un concept inedit, o locaţie extraordinară, oameni implicaţi şi pasionaţi în echipa noastră de organizare şi sprijin din partea Primăriei şi a Consiliului Judeţean Sibiu, a declarat Daniel Troancă, directorul de concurs al Night Cross Challenge.

Anul acesta a fost prima dată când competiţia a fost deschisă participării copiilor de la 5 la 14 ani, iar micii concurenţi au fost cei care, plini de entuziasm şi energie, au dat startul celei de-a patra ediţii a crosului nocturn.

Cei mai buni alergători la fiecare categorie de concurs au fost premiaţi de organizatori şi de partenerii de eveniment, în aplauzele călduroase ale publicului spectator.

Primii ajunşi la linia de finish la categoria 9 km, atât la feminin, cât şi la masculin, au primit titlul de Best Runners 2018, fiind premiaţi cu câte 100 euro:

  • Best Runner 2018 feminin, categoria <18 ani: Mihaela Botnari, timp obţinut: 00:39:18
  • Best Runner 2018 masculin, categoria 30-45: Daniel Scrob, timp obţinut: 00:33:22

Clasamentul complet al crosului este disponibil aici:

http://cronometraj.racetecresults.com/Results.aspx?CId=16648&RId=186

Proiectul organizat de Asociaţia „DA pentru Sport”, este cofinanţat de Consiliul Local prin Primăria Sibiu şi de Consiliul Judeţean Sibiu, fiind susţinut de Muzeul ASTRA, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Sibiu, Aria Sport, Explorer Sports Sibiu, Buonavista, Decathlon, Feleacul, Boromir, Kaufland, Antibiotice Iaşi şi Promo Management.

Iubitorii de mişcare sunt aşteptaţi pe 30 septembrie 2018 la Duathlon Challenge, un eveniment la fel de interesant, care îmbină alergarea cu ciclismul.

Noutati

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *